Speranţa- puterea de a mai face încă un pas

Mă gândeam zilele astea, că orice mașinărie funcționează pe baza unui combustibil, fie el benzină, motorină, cărbune sau lemn. Însă dintre toate minunățiile tehnologice, cel mai complex sistem funcțional rămâne tot omul.

În acest context apare întrebarea: "Omul cu ce se alimentează?"

Într-un răspuns evaziv am putea spune: "Cu hrană". Încheind astfel șirul răspunsurilor care ne-ar pune puțin mintea la contribuție. Însă, în acest gând nu vreau să ma refer strict la subzistență, ci la capacitatea omului de a parcurge viața într-un mod ascendent, către desavârșire.

Ce anume îl împinge pe un atlet să mai alerge un kilometru chiar dacă simte că picioarele îi cedează? Faptul că știe că dupa ce trece linia de final va bea apă și satisfacția reușitei îl va odihni de toată osteneala. Acest motiv, finit coronat opus, se fundamentează pe speranță. Omul are nevoie de o motivație să lupte, căci la război, atunci când drapelul cade în mâna inamicilor, ostașii pierzând speranța se predau. Tot așa și omul când obiectul sau subiectul din care îi izvorăște speranța se clatină, ajunge într-un impas major.

Astfel și noi ne punem speranța într-o finalitate ce nu se va materializa în simpla ieșire din existență, ci într-un "happy end" generalizat. Această nadejde a noastră nu poate fi garantată decât printr-o Forță care e capabilă să covârșească tot ceea ce nouă ne pare imposibil. Căci cum își va pune omul speranța vieții în sine însuși când până și o gripă îl ucide? O Forță ce ne dă speranța zilei de mâine, astfel că, nimeni nu se gândește seara când își pune alarma să sune pentru următoarea zi, că s-ar putea să nu mai existe o altă zi pentru el.

Astfel gândind, anevoios lucru este să ne punem această nădejde în ceva sau cineva care nu ne poate oferi tot ceea ce îi cerem, adică speranța că în final va fi bine. Deoarece culmea disperării în viață este atinsă atunci când realitatea îngustă la care ne raportăm și sursa noastră limitată de nădejde nu ne mai permit să sperăm.

Este o vorbă în folclor "Speranța moare ultima", însă degeaba moare ultima, dacă deznodământul este același, și anume că moare. Noi avem nevoie de o Speranță care chiar dacă moare, după 3 zile Învie.

31.01.2019